Cafea cu miros de panica

Se trezise mai energic ca niciodata, fiind acompaniat de la primii pasi de zgomotele tramvaiului care ii trecea pe sub geam in fiecare dimineata si care acum avea un iz melodios. Era ciudat chiar si pentru el sa nu fie iritat de ceea ce pana acum era doar un zgomot alarmant. Drumul de acasa si pana la birou i se paru ca fuse presarat cu oameni fericiti si mai scurt ca niciodata. Era confuz. O admiratie fascinanta fata de tot ce il inconjura ii puse stapanire pe tot corpul. Simtea in schimb ca mistica acestui taram lipsit de ioni negativi este doar un complot care ii sufla apasator in ceafa. Se simtea privit cu admiratie si asta il facea sa creada ca s-a trezit intr-un film scince fiction si asta doar pentru ca accesul celorlalti oameni din viata lui parca fusese blocat de cineva. Telefonul bazaia dar nu vroia sa raspunda. Era doar ora sapte dimineata. 

Deschise usa si se opri in fata biroului de unde privi in jur pentru o secunda.  Presimtea un complot criminal si, desi nu putea localiza necunoscuta acestui sentiment, in jurul lui totul parea sa arate ca un spatiu de joaca pentru copii. Parca se intorsese in timp. Mintea ii era impanzita cu fel si fel de predictii care aveau sa ii intunece gandirea precum noaptea in adancul junglei amazoniene. Inchise ochii pentru o secunda, se intoarse in receptie unde doar bazaitul de la calculatorul secretarei era prezent si insista sa deranjeze linistea apasatoare. Nu ii lua decat o fractiune de secunda pana sa urle ca si cum ceva il lovise in cap…

– La dracu! 

– Iar am uitat sa cumpar cafea!